Proprietatile chimice si biologice ale Propolisului

PROPRIETATILE CHIMICE SI BIOLOGICE ALE PROPOLISULUI

Una din concluziile articolului, care ne intereseaza in mod deosebit, acum dar si pentru viitor…

Activitatea antivirală a propolisului

Mostre de propolis provenite din diferite regiuni geografice au prezentat activitate antivirală împotriva Adenovirus, HSV, virusurile gripei A și B, virusului bolii Newcastle, virusurilor polio, Vaccinia, Rotavirus, al stomatitei veziculare (VSV), și a virusului Corona, și au interferat cu replicarea virusurilor Herpes simplex, H. genitalis, Herpes zoster și al variolei.

Articolul: The chemical and biological properties of propolis

Siberi, S. Alenezi, J. Tusiimire, D. G. Watson

Privire generală asupra propolisului

Propolisul este o substanță rășinoasă lipicioasă, colectată din mugurii și scoarța arborilor, folosit de către albine pentru a acoperi diferite suprafețe, a astupa găurile și crăpăturile din stupi, furnizând astfel un mediu steril care le protejează împotriva microbilor și a organismelor producătoare de spori, inclusiv a fungilor și mucegaiurilor. Este o puternică armă chimică împotriva bacteriilor, virusurilor și a altor microorganisme patogene care ar putea invada colonia de albine. Albinele folosesc propolisul și ca substanță de îmbălsămare, pentru a mumifica invadatori precum alte insecte, care au fost omorâți, dar sunt prea grei pentru a fi evacuați din colonie. Oamenii au observat comportamentul albinelor și modurile în care folosesc propolisul, ceea ce a stârnit interesul față de proprietățile sale.

Propolisul în istorie

Grecii, romanii și egiptenii antici au fost cei dintâi utilizatori ai propolisului în vindecarea rănilor și dezinfectări. În istoria Egiptului, propolisul a fost unul dintre principalele ingrediente folosite în rețeta de îmbălsămare pentru mumificare, în care era folosit drept conservant. Alte civilizații antice precum China, India, Arabia, credeau în capacitatea propolisului de a trata furuncule, ulcere și unele leziuni ale pielii, astfel încât era folosit atât extern cât și intern. În pofida acestor utilizări timpurii, propolisul este încă considerat ca aparținând ”medicinei populare” și a rămas un medicament lipsit de recunoaștere oficială în domeniul farmaceutic. În ultimii 20 de ani, utilizarea sa a început însă să fie documentată științific, și este considerat o sursă naturală potențială pentru descoperirea de medicamente noi. A fost supus unor studii intense de investigare a proprietăților sale antioxidante, antimicrobiene, anti-inflamatoare, imunostimulatoare și anticanceroase. Nu este totuși considerat medicament datorită lipsei unei standardizări a compoziției sale și deci a activităților sale biologice, care variază în funcție de locația geografică în care a fost colectat. Nu există nici suficiente date obținute din studii clinice privind eficiența sa terapeutică, iar numai puține produse pe bază de propolis au primit avizări FDA.

Bioactivitatea propolisului depinde de compoziția sa. Bankova a specificat că cunoașterea compoziției chimice a propolisului determină posibilitatea predicției activităților sale biologice. În general, termenul ”activitate biologică” descrie activitățile farmacologice ale unei substanțe în organisme vii. Atunci când produsul terapeutic este un amestec complex, activitatea biologică este determinată de mai multe componente active, iar produsul poate avea mai multe indicații terapeutice. Acesta este și cazul propolisului, care conține mai multe componente active care determină numeroase activități farmacologice. A fost demonstrat că propolisul este lipsit de toxicitate și non-toxic pentru uz uman, însă au fost comunicate și cazuri de reacții alergice, în principal dermatite de contact. Dozările sigure și cele toxice de propolis sunt variabile în diferite studii, datorită lipsei de metode standardizate de extracție. Eficiența preparatelor pe bază de propolis depinde de metoda de preparare, inclusiv de solvenții folosiți pentru extracție.

Proprietățile biologice ale propolisului Proprietățile antioxidante ale propolisului

Procesele metabolice din organismul uman constă din multiple reacții complexe care generează în mod natural radicali liberi. Organismul posedă antioxidanți enzimatici (SOD, CAT, glutationă peroxidază) și non-enzimatici hidrosolubili (vit. C, glutationa) sau liposolubili (vit. E) care îl apără împotriva efectelor nocive ale ROS. Un radical simplu din organism este un atom sau o moleculă care conține unul sau mai mulți electroni neîmperecheați în orbitalul exterior, precum atomul de oxigen.

Electronul neîmperecheat permite participarea ROS la numeroase reacții și determină rolul lor, în diferite concentrații, în procesele biologice ale organismului uman, inclusiv la stimularea căilor de răspuns la modificările din mediul extracelular (semnalare celulară), răspunsuri mitogenice și răspunsuri imune, pentru a se apăra împotriva infecțiilor în mediul intracelular.

 Formarea ROS. Atunci când molecula de oxigen acceptă un electron, ea devine un radical superoxid, care produce peroxid și suferă alte reacții cu electroni sau protoni pentru a produce radicalii hidroxil. Antioxidanții acționează prin cedare de protoni către radicalii liberi, conducând la formare de apă.

Efectul antioxidant al quercetinei asupra radicalilor hidroxil. Quercetina reduce la apă radicalul liber și se oxidează la o-chinonă.

Moleculele de oxigen pot accepta energie sub formă de electroni ca rezultat al unui proces inflamator, producând astfel ROS. Generarea de ROS este reglată prin acțiunea enzimei RO sintază, iar supraproducția poate fi rezultatul lanțului mitocondrial de transport al electeronilor și producerii excesive de NADH. Odată formați, ROS sunt deosebit de reactivi și produc un lanț de reacții distructive pentru structurile celulare (lipide, membrane, proteine, ADN) și modularea unor procese biologice, precum inflamația și răspunsul imun. Stresul oxidativ se produce atunci când există un dezechilibru în organism între producerea de radicali liberi și metaboliții antioxidanți fiziologic activi. Producerea excesivă de ROS cauzează un număr mare de boli, precum cancere, afecțiuni cardiovasculare și inflamatoare precum artrita reumatoidă. În plus, ROS pot induce mutații sau cauza distrugeri de ADN ce conduc la transformări celulare și afecțiuni maligne. Radicalii liberi sunt principalul factor împlicat în îmbătrânirea celulară și boli ale sistemului nervos central, precum bolile lui Alzheimer și Parkinson. Agenții antioxidanți pot constitui o apărare împotriva radicalilor liberi în celulele neuronale.

Activitatea antioxidantă a propolisului este legată de conținutul său ridicat de compuși polifenolici, precum flavonoizii. În plus, componente ale uleiului esențial din Thymus vulgaris (cimbru) pot acționa ca agenți antioxidanți. Întrucât și propolisul conține uleiuri esențiale, este posibil ca aceste componente să contribuie la efectul antioxidant. Kumazawa et al. au sugerat că acțiunea antioxidantă a propolisului este determinată de componentele sale antioxidante, precum kaempferolul și CAPE.

O altă abordare de verificare a acțiunii antioxidante a propolisului din medicina umană este analizarea efectului de atenuare a neurodegenerării prin teste de viabilitate a celulelor neuronale. Shimazawa et al. au comunicat efectul neuroprotector al propolisului verde brazilian după expunerea culturilor de celule neuronale la H₂O₂, urmată de adăugare de propolis. Alte experimente in vivo au investigat efectul propolisului asupra peroxidării lipidelor din creierul șoarecilor și producerii de radicali liberi indusă de DPPH. Un studiu recent a comunicat că propolisul din Turcia conține compuși fenolici care pot micșora distrugerile de ADN prin inhibiția efectelor H₂O₂ în fibroblastele cultivate. Un agent antioxidant natural precum propolisul poate constitui un tratament în bolile legate de stres oxidativ, în special la bătrâni, care suferă neurodegenerări corespunzătoare bătrâneții, sau în boli inflamatoare, cancere, boli cardiovasculare și imune.

Activitatea antimicrobiană a propolisului

În stup, propolisul poate fi considerat o armă împotriva microorganismelor patogene. Diferite tipuri de propolis conțin diferite componente care determină proprietăți antimicrobiene, iar suma activităților acestor componente și nu substanțele individuale produce efectele observate. Propolisul are activități antibacteriene, antifungice, antivirale, antiprotozoale, antitumorale, anti-inflamatoare, anestezice local, antioxidante, imunostimulatoare, citostatice și hepatoprotectoare, demonstrate științific.

Componentele care determină activitățile biologice ale propolisului variază cu tipul de mostră și solventul folosit pentru extracție. Flavonoizii și esterii acizilor fenolici determină activitatea antimicrobiană.

 

Efectele biologice ale componentelor propolisului

Componente active și tipul de propolis	Activitate biologică
Polifenoli și flavonoizi   Propolis de plop și alte tipuri	Antibacterian, antiviral, antifungic
CAPE și alți cafeați   Propolis de plop și Baccharis	Antibacterian, antiviral, antifungic
Acid cafeic (CA)   Propolis de plop și Baccharis	Antiviral
Terpene   Propolis din Grecia, Creta, Croația, Brazilia	Antibacterian, antifungic
Uleiuri esențiale   Propolis din Brazilia și Polonia	Antibacterian
Furfural, lignani   Insulele Canare	Antibacterian

 

Componente biologic active din propolisurile de plop și Baccharis

Activitate biologică	Tip de propolis, componentă activă
Antibacterian	Plop; flavonone, flavone, acizi fenolici și esterii lor   Baccharis; acizi p-cumarici prenilați, diterpene labdanice
Antifungic	Plop; pinocembrină, galangină, acid benzoic, acid  salicilic, vanilină   Baccharis; mono- și sescviterpene, artepillina C
Antiviral	Plop; polifenoli, acizi fenilcarboxilici, esteri ai acizilor cinamici substituiți, acid cafeic, quercetină, luteolină, fisetină, quertecagetină   Baccharis; activitate detectată dar substanțe neidentificate

 

Activitatea antibacteriană a propolisului

Activitatea antimicrobiană, în special cea împotriva bacteriilor, este una dintre cele mai importante proprietăți ale propolisului. Studiile au fost efectuate cu bacterii Gram pozitive și Gram negative, aerobe și anaerobe.

 

Bacterii folosite pentru determinarea activității antibacteriene a propolisului

Tip	Gram pozitive	Gram negative
Aerobe	Bacillus cereus   B. subtilis	Aeromonas hydrophila   Brucella abortus
	Enterococcus faecalis	Corynebacterium pseudotuberculosis
	Micrococcus luteus	Escherichia coli
	Nocardia asteroides	Helicobacter pylori
	Rhodococcus equi	Klebsiella pneumoniae
	Staphylococcus aureus	Samonella enteridis
	S. auricularis	S. typhi
	S. capitis	S. typhimurium
	S. epidermidis
	S. haemolyticus
	S. hominis
	S. mutans
	S. warnerii
	Streptococcus cricetus	Pseudomonas aeruginosa
	S. faecalis	Proteus mirabilis
	S. pneumoniae	P. vulgaris
	S. pyogenes	Shigella dysenteriae
	S. β-haemolyticus
	S. mutans
	S. sobrinus
	S. viridians
Anaerobi	Actinomyces naeslundii	Actinobacillus acinomycetemecomitans
	Lactobacillus acidophilus	Capnocytophaga gingivalis
	Peptostreptococcus micros	Porphyrommonas anaerobius
		P. gingivalis
		Fusobacterium nucleatum
		Prevotella intermedia
		P. melaninogenica
		P. oralis   Veilonella parvula

 

Toate mostrele de propolis testate au prezentat activități antibacteriene importante. Propolisul de plop colectat de către Apis mellifera caucasica are o activitate  antibacteriană mai mare decât cel colectat de Apis mellifera carnica și Apis mellifera anatolica.

Propolisul este mai activ împotriva bacteriilor Gram pozitive și mai puțin activ împotriva celor Gram negative. Extractele etanolice din propolis (EEP) au inhibat complet dezvoltarea S. aureus, Enterococcus spp. și Bacillus cereus și au inhibat moderat organismele Gram negative Pseudomonas aeruginosa și Escherichia coli. Activitatea antibacteriană a EEP din propolis brazilian, colectat în toate cele 4 anotimpuri, a inhibat dezvoltarea bacteriilor Gram pozitive, dar pentru a inhiba bacteriile Gram negative au fost necesare concentrații mai mari de EEP, iar extractele nu au avut efect asupra Klebsiella pneumoniae.

Cercetări mai recente au arătat activitatea antibacteriană a propolisului împotriva Micrococcus luteus, Salmonella typhimurium, K. pneumoniae și chiar Listeria monocytogenes, precum și împotriva a 13 patogeni diferiți ai plantelor.

Efectul bactericid al propolisului este exercitat prin inhibiția motilității bacteriilor, iar în plus, cea a propolisului de plop prin inhibiția quorum sensing, exercitată în principal de pinocembrină. Componentele propolisului acționează sinergic împotriva bacteriilor.

Recent a crescut interesul față de folosirea propolisului ca agent bactericid în spitale, datorită creșterii rezistenței la antibiotice. În mod normal, activitatea biologică a unui produs natural se micșorează la creșterea duratei de depozitare, dar Meresta a arătat că soluțiile etanolice de propolis depozitate timp de 10-15 ani și-au mărit activitatea antibacteriană.

Activitatea antivirală a propolisului

Mostre de propolis provenite din diferite regiuni geografice au prezentat activitate antivirală împotriva Adenovirus, HSV, virusurile gripei A și B, virusului bolii Newcastle, virusurilor polio, Vaccinia, Rotavirus, al stomatitei veziculare (VSV), și a virusului Corona, și au interferat cu replicarea virusurilor Herpes simplex, H. genitalis, Herpes zoster și al variolei.

A fost studiat efectul propolisului asupra unor virusuri ADN și ARN, precum HSV-1, HSV-2, adenovirus de tip 2, VSV și poliovirus de tip 2. La concentrația de 30µg/mL, propolisul a micșorat titrul HSV cu 1000, VSV și adenovirusul fiind mai puțin susceptibile. A fost studiată activitatea antivirală a propolisului și a principalilor flavonoizi din componența sa împotriva HSV. Flavonolii sunt mai activi decât flavonele, cele mai active fiind galangina, kaempferolul și quercetina, ceea ce demonstrează că activitatea crește odată cu numărul de grupări hidroxil din moleculă. A fost investigată și eficiența combinațiilor binare flavonă-flavonol împotriva HSV-1, iar concluzia a fost că poate exista sinergism între două sau mai multe componente, ceea ce amplifică activitatea antivirală a propolisului.

Activitatea antivirală a diferitelor componente ale propolisului cu diferite origini geografice

Tip de propolis/sursa vegetală/origine/tip de extract/componente izolate	Specii/celule/virusuri	Efect antiviral
Propolis de tip european   Acizii cafeic, p-cumaric, benzoic, galangină, pinocembrină, chrysină PEE, PWE	Celule RC-37, HSVA-1, tulpina KOS	Activitate ridicată anti-HSV-1 pentru ambele extracte când celulele au fost tratate înainte de infecția virală
Propolis de tip european   PEE și PWE	Celule RC-37, HSV-2	Activitate anti-herpetică ridicată pentru ambele extracte dacă virusurile au fost pretratate înainte de infecție
Propolis brun brazilian   HPE	Tulpină HSV-2 propagată în celule Vero   Șoareci femelă BALB/c	Eficient împotriva infecției cu HSV-2
Componentă caracteristică a propolisului brazilian; Ferulat de izopentil izolat și PEE	Virusurile gripei	Supresarea virusului gripei A/reproducerii in vitro a virusului Hong Kong
Propolis verde brazilian   B. dracunculifolia, B. erioclada Brazilia, PEE	Virusul gripei A	Micșorarea grutății corporale, pierderea șoarecilor infectați și a randamentelor virale în fluidele de lavaj bronhoalveolar ale plămânilor
Propolis european   Populus nigra Franța/PEE	Celule RC-37   HSV-1 tulpina H29S, mutantul rezistent la aciclovir HSV1-R, tulpina H29R, HSV-2, adenovirus de tip 2, poliovirus de tip 2 și VSV	Micșorarea titrului HSV, VSV și adenovirusului, care a fost mai puțin susceptibil   Acțiune virucidă asupra virusurilor anvelopate HSV și VSV
Geopropolis de la albinele fără ac Scaptotrigona postica   Extract hhidrometanolic	Celule renale de maimuță verde africană (ATCC CCL-81)   Virus herpes simplex	Inhibiția replicării HSV și a pătrunderii în celule
Caracteristice pentru propolisul brazilian roșu și verde   Sintetizați; homoizoflavonoizi, în special 3-benzil-4-cromonă	Celule BGM (Bufallo Green Monkey)   Virusuri coxsackie B3, B4, și A9 și echovirus 30	Activitate antivirală bună împotriva virusurilor coxsackie B3, B4 și A9 și echovirus 30
Propolis european   P. trichocarpa și P. tremuloides Canada/ PEE	Virusuri HSV-1 și HSV-2, replicate în celule MDBK	Afectarea capacității virusurilor de a fi adsorbiți sau de a penetra în celulele gazdă
Propolis verde   Baccharis dracunculifolia Brazilia/extracte apoase/ acid 3,4-dicafeoilquinic izolat din propolis brazilia	Șoareci BALB/c femele   Tulpina de virus al gripei A/WSN/33 (H1N1)	Creșterea duratei de viață a șoarecilor   Acidul 4,3-dicafeoilquinic mărește concentrațiile de mARN ale TNF-legat de inducerea apoptozei și micșorarea mARN al hemaglutininei H1N1
Caracteristic penntru propolisul verde brazilian   Brazilia/ melliferonă, acizii moronic, anwuweizonic și betulonic izolați din propolis brazilian	Limfocite H9   HIV-1	Acidul moronic a inhibat replicarea HIV
Propolis mediteranean   Populus sp., Eucalyptus sp., Castanea sativa Israel/PWE	Jurkat, linii de celule T umane neinfectate și celule MT2 (celule T infectate cu HTLV-1)	Inhibiția activării promoterului dependent de NF-kB și prevenirea legări Tax NF-kB la IkBα și a degradării sale
Propolis nanometric   Flavone furnizate de Binzhou Animal Science și Veterinary Medicine Academy a provincieii Shandong	Celule  renale (PK-15)   Parvovirus porcin (PPV) Cobai albi Britania	Inhibiția infecției cu PPV a celulelelor de rinichi de porc (PK-)15   Restrângerea copiilor PPV în plămâni, gonade și sânge Micșorarea impactului PPV asupra greutății cobailor și mărirea inhibiției hemaglutininei PPV în ser, precum și îmbunătățirea conținutului de IL-2, IL-6 și γ-IFN
Propolis european   Populus nigra Propolis verde brazilian Baccharis USA, China, Brazilia/PEE	Celule mononucleare sanguine periferice, obținute de la donori sănătoși, celule microgliale izolate din creier fetal uman   HIV-1AT, HIV-SF162	Inhibiția HIV-1
Mostre de propolis din Turcia – regiunea Hatay   PEE	HSV-1 și HSV-2 în culturi bde celule HepG2	Eficient împotriva replicării HSV-1 și HSV-2

Alte studii au sugerat o asociere între activitatea antivirală a propolisului și anumite componente ale sale. Unii flavonoizi exercită efecte de inhibiție a infecției cu, și a replicării, HIV. Luteolina a fost mai activă decât quercetina, dar mai puțin activă decât acidul cafeic și unii esteri ai acizilor cinamici substituiți din propolis. Ferulatul de izopentil a inhibat semnificativ activitatea infecțioasă a virusului gripei A. S-a observat că activitatea antivirală este determinată atât de componente majore cât și de componente minore ale propolisului, precum 3-metilbut-2-enil cafeat și 3-metilbutil-ferulat. Cafeatul de 3-metilbutil-2-enil a exercitat o inhibiție puternică asupra dezvoltării HSV-1.

A fost de asemenea comunicat că unele componente ale propolisului și analogii lor (esteri ai acizilor cinamici substituiți) inhibă semnificativ infecția cu virusul gripei A/Hong Kong (H3N2). Un studiu al efectului antiviral al acidului cafeic a arătat că Vaccinia și adenovirusurile sunt mai sensibile la acid cafeic decât virusurile polio și parainfluenza, dar prezintă numai o activitate minoră asupra virusurilor gripei.

Au fost testate activitățile antivirale ale extractelor apoase și etanolice din propolis și ale componentelor lor împotriva virusului herpes simplex de tip 1 (HSV-1) prin teste cu suspensii virale; formarea de plăci a fost micșorată cu peste 98%. Galangina și chrysina au contribuit cel mai mult la activitatea observată.

În afară de efectul inhibitor asupra dezvoltării virale, propolisul a demonstrat și activitate virucidă asupra virusurilor anvelopate HSV și VSV. A fost studiată activitatea propolisului brazilian împotriva infecției cu HSV-1 după administrare orală la șoareci infectați, de 3 ori pe zi, și în zilele 0-6 după tratament. Rezultatele au arătat un efect semnificativ asupra formării de leziuni herpetice ale pielii.

Au fost investigate activitățile a 4 mostre de propolis din Austria, Egipt, Franța și Germania împotriva reovirusului aviar (ARV) și a virusului bolii bursale infecțioase (IBDV). Rezultatele au indicat că toate mostrele de propolis au micșorat infectivitatea virală în grade diferite, propolisul egiptean pezentând cea mai mare activitate antivirală împotriva ARV și IBDV. A fost investigată activitatea antivirală a 13 extracte etanolice din propolis verde brazilian. Toate au prezentat activitate antivirală împotriva virusurilor gripei, efectul fiind atribuit flavonoizilor și acizilor fenolici.

Au fost evaluate extracte apoase și etanolice din propolis împotriva HSV-1 și HSV-2. Efectul antiherpetic a fost stabiilit pe culturi de celule și ambele extracte au prezentat activități antivirale împotriva HSV-2. Infectivitatea a fost micșorată cu 49% și a fost demonstrată o activitate anti-herpetică dependentă de concentrații și timp.

Prin experimente de cuantificare a ADN viral și microscopie electronică a fost evaluat un extract hidrometanolic din geopropolis (HMG); extractul a micșorat ADN-ul viral al herpesvirusurilor cu aprox. 98%.

A fost investigată activitatea antivirală a EEP din propolis turcesc asupra replicării HSV-1 și HSV-2. Ambele au fost supresate în prezență de 25, 50 și 100µg/mL extract din propolis la examinarea unei infecții a liniei de celule HepG2. Au fost identificate sinergisme ale propolisului cu aciclovir împotriva acestor virusuri. Rezultatele au arătat o micșorare semnificativă a numărului de copii virale.

Propolisul a supresat replicarea HIV-1și a modulat răspunsurile imune. A fost investigată activitatea antivirală a mostrelor de propolis provenite din diferite regiuni geografice împotriva HIV-1 pe limfocite CD4+ și culturi de celule microgliale. Rezultatele au arătat inhibiția expresiei virale în modul dependent de concentrație (supresări maxime de 85 și 98% au fost observate la 66,6µg/m L propolis pentru limfocitele CD4+ și culturile de celule microgliale).

Flavonoizii din propolis acționează prin împiedicarea pătrunderii virusului în celula gazdă și prin micșorarea replicării virale. Alte mecanisme posibile includ inhibiția transcriptazei inverse și stimularea sistemului imun în vederea combaterii infecției. Șoarecii au fost infectați intranazal cu virus gripal și au fost administrate oral 4 extracte în doze de  10mg/kg de câte 3 ori pe zi timp de 7 zile succesive după infectare; s-a dovedit că EEP prezintă activitate antigripală și ameliorează simptomele de gripă.

Activități antiprotozoale și antihelmintice ale propolisului

Fiind necesare îmbunătățiri ale medicamentelor existente împotriva unor boli tropicale cauzate  de diferite protozoare, s-a acordat atenție activităților antiparazitice ale propolisului. Propolisul și componentele sale au produs efecte semnificative împotriva paraziților Cholomonas parameium, Eimeria magna, Media perforans, Giardia lambia, Giardia duodenalis, Trichomonas vaginalis, Trypanosoma cruzi (care provoacă boala Chagas) și Trypanosoma evansi, împotriva Trypanosoma brucei (care provoacă boala somnului), Leishmania donovani (care cauzează leishmaniaza viscerală) și altor tulpini de Leishmania. Studii recente au comunicat efectele antiprotozoale ale extractelor din propolis împotriva Plasmodium falciparum, P. malariae, P. vivax și P. ovale care produc malarie. Propolisul este eficient împotriva Entamoeba histolytica și Giardia lamblia, care produc infecții intestinale (dizenterie și diaree), precum și împotriva organismelor multicelulare precum viermii intestinali, inclusiv helminți precum Schizostoma spp., cestode precum viermii panglică, nematodelor precum viermii rotunzi și trematodelor precum gălbeaza.

Extracte din propolis portughez și sursele sale precum mugurii de plop au fost evaluate împotriva diferitelor protozoare, inclusiv Plasmodium falciparum, Leishmania infantum, Trypanosoma brucei și Trypanosoma cruzi. A fost de asemenea evaluată toxicitatea extractelor împotriva celulelor fibroblaste MRC-5. Extractele din propolis au prezentat activități moderate împotriva acestor paraziți, cu cel mai mare efect de inhibiție împotriva Trypanosom brucei.

Recent, au fost testate extracte din 12 mostre de propolis din Libia împotriva Trypanosoma brucei, Leishmania donovani, Plasmodium falciparum și Crithidia fasciculate, și a fost testată citotoxicitatea lor împotriva celulelor de mamifere. Toate extractele au fost active într-o anumită măsură împotriva tuturor protozoarelor, cu un domeniu de valori EC50 de 1,65-53,6µg/mL, cu toxicitate moderată sau neglijabilă.

A fost evaluată acțiunea propolisului împotriva bolii Chagas, cauzată de Trypanosoma cruzi, în comparație cu cristal violet, un medicament standard recomandat pentru a preveni transmiterea bolii prin sânge. Propolisul verde brazilian a fost deosebit de activ împotriva transmiterii T. cruzi.

A fost testată activitatea extractelor etanolice din propolis provenit din Brazilia (Et-Bra) și din Bulgaria (Et-Blg) împotriva T. cruzi și ambele extracte au prezentat activitate în pofida diferențelor de compoziție chimică dintre ele. Studiul a confirmat că activitatea biologică a mostrelor de propolis european este determinată de prezența flavonoizilor și a acizilor aromatici și a esterilor lor. În mostre de propolis din Brazilia, amyrinele au fost componentele care au contribuit la activitatea anti-tripanozomală.

Au fost evaluate activitățile extractelor în acetonă și etanol a două mostre de propolis din Bulgaria (Bur și Lov) împotriva T. cruzi. Ambele extracte au avut compoziții chimice similare, cu un conținut ridicat de flavonoizi și activitate ridicată de inhibiție împotriva epimastigoților proliferativi de T. cruzi, care au fost mai susceptibili decât tripomastigoții. În prezența sângelui activitățile Et-Bur sau Et-Lov împotriva tripomastigoților a fost similară cu cea a medicamentului standard, cristal violet.

Terapia curentă împotriva infecției cu T. evansi nu este eficientă la majoritatea animalelor cu parazitemie recidivantă și simptome clinice. A fost evaluată susceptibilitatea T. evansi față de un extract din propolis, iar in vitro a fost observată o activitate tripanocidă dependentă de doze a extractului din propolis. Toți tripomastigoții au fost omorâți după o oră de incubare cu 10µg/mL extract. Evaluarea in vivo a concentrațiilor de 100, 200, 300 și 400mg/kg administrate oral timp de 10 zile consecutive nu a prezentat efect curativ, iar șobolanii folosiți în experiment au murit datorită bolii. Totuși, șobolanii tratați cu cele 2 concentrații mai mari de extract din propolis au trăit mai mult decât ceilalți. Pe baza acestor date concluzia a fost că în pofida lipsei de eficiență curativă observată in vivo, extractul a prelungit viața animalelor infectate.

A fost efectuat un studiu al compoziției chimice pe 22 de mostre de propolis african colectate din zona sub-Sahariană. Rezultatele au arătat că triterpenoidele au fost principalele componente în peste jumătate din mostrele analizate, celelalte fiind încadrate în tipurile de propolis din estul Mediteranei. O mostră de proplis colectată în sudul Nigeriei s-a deosebit de celelate prin conținutul de izoflavonoizi prenilați, ceea ce a indicat o asemănare cu propolisul roșu brazilian. Acest propolis a fost investigat în continuare și din el au fost izolați 10 compuși fenolici, inclusiv un nou dihidrobenzofuran. Toate componentele izolate au fost testate împotriva T. brucei și au prezentat activități moderate spre ridicate. Unele dintre componentele testate au prezentat activități similare împotriva unui T. brucei de tip sălbatic, iar două tulpini au prezentat rezistență la pentamidină. Propolisul nigerian din statul Rivers a prezentat similarități cu propolisul roșu brazilian și activitate antitripanosomală la un nivel potențial util.

A fost investigată compoziția chimică și activitatea antitripanosomală a propolisului din Ghana împotriva T. brucei. Au fost izolate două componente: un tetrahidroxistilben prenilat și un tetrahidroxistilben geranilat, precum și un nou analog al fluoroglucinei, compus cu potență ridicată, comparabilă cu cea a suraminei.

A fost testată activitatea împotriva T. brucei a EEP din propolis provenit din Libia. Una dintre mostre a fost fracționată în mai multe fracțiuni active. Trei dintre fracțiunile active conțineau compuși singulari; 13-epitorulosal, acid acetil-13-epi-cupressic și acid 13-epi-cupressic, care fuseseră indentificați anterior în propolisul Mediteranian. Două dintre componente au prezentat valori MIC de 1,56µg/mL împotriva T. brucei.

Au fost studiate compoziția chimică și activitatea biologică a unei mostre de propolis colectat în Arabia Saudită și a fost izolată o nouă diterpenă – propsiadina – doi flavonoizi și diterpena psiadină. Compușii au prezentat MIC de 30,9-78,1µM împotriva T. brucei. Propolisul a provenit din Psiadia arabica și Psiadia punctulata, reprezentând un nou tip de propolis.

Leishmaniaza este o boală endemică în 88 de țări din regiuni tropicale și subtropicale din întreaga lume și afectează peste 12 milioane de persoane. Nu există vaccinuri accesibile pentru nici una dintre formele bolii, iar chemoterapia este inadecvată și costisitoare. Mostre de propolis de diferite origini au prezentat activitate ca agenți anti-leishmaniază datorită prezenței flavonoizilor și amirinelor.

Un studiu efectuat cu propolis din Turcia a investigat efectele sale împotriva Leishmania tropica și s-a observat microscopic că a inhibat dezvoltarea parazitului la concentrații mai mari de 32µg/mL. Efectele antileishmaniale ale propolisului s-au mărit la mărirea concentrațiilor și a perioadelor de incubare.

A fost investigată activitatea Baccharis dracunculifolia, sursa propolisului verde brazilian, împotriva formelor promastigote ale L. donovani obținând valori IC50 de 42µg/mL. Extractul a prezentat activități ridicate și într-un test schizostomicid.

Au fost determinate activitățile a 18 extracte din propolis cubanez împotriva Leishmania amazonensis și Trichomonas vaginalis. Toate extractele au produs efecte de inhibiție asupra amastigoților intracelulari de L. amazonensis. Numai 5 mostre au micșorat viabilitatea trofozoiților de T. vaginalis la concentrații sub 10µg/mL.

Propolisul verde brazilian a fost testat împotriva L. brasiliensis prin infectare experimentală a șoarecilor. Valorile IC50 au fost de 18,1µg/mL împotriva formelor promastigote de L. brasiliensis și de 78-148 împotriva tulpinii M2904 de L. brasiliensis, extractul având activitate antiproliferativă asupra promastigoților de L. brasiliensis la 100µg/mL.

EEP din propolis Libian colectat în NE Libiei a fost activ împotriva L. donovani, și au fost izolate 4 componente, 3 diterpene și un lignan. Aceste componente au prezentat activitate moderată spre puternică împotriva L. donovani în domeniul 5,1-21,9µg/mL. Aceste rezultate au fost replicate în teste ulterioare cu L. donovani cu valori IC50 de 2,67-16,2µg/mL.

Au fost studiate activitățile extractelor metanolice din 10 mostre de propolis din Bolivia împotriva L. amazonensis și L. brasiliensis. Cele mai active mostre împotriva speciilor de Leishmania au avut valori IC50 de 78-121µg/mL.

S-a comunicat că un extract etanolic din propolis european a prezentat activitate împotriva T. gonodi.

A fost testată activitatea propolisului din Nigeria împotriva T. berghei pe șoareci infectați experimental, cu cloroquină ca martor pozitiv. Propolisul a micșorat semnificativ parazitemia și nu au existat diferențe față de șoarecii tratați cu cloroquină. Extractul din propolis a inhibat dezvoltarea paraziților intestinali Giardia lamblia, Giardia intestinalis și Giardia duodenalis. Extractul a micșorat dezvoltarea trofozoiților, iar nivelul de inhibiție a variat în funcție de concentrația extractului și durata de incubare. Au fost detectate micșorări semnificative ale dezvoltării paraziților în culturi expuse la 125, 250 și 500µg/mL de propolis pentru toate duratele de incubare (24, 48, 72 și 96 de ore). În culturile tratate cu 125µg/mL a fost observată o micșorare cu 50% a dezvoltării, iar concentrațiile de 250 și 500µg/mL au inhibat dezvoltarea cu peste 60%.

Șoarecii au fost infectați oral cu trofozoiți de Giardia lamblia cultivați axenic. Au fost efectuate măsurători ale numerelor de trofozoiți din intestine, ale concentrațiilor de interferon-γ din ser și examinarea histopatologică a secțiunilor duodenale și jejunale. Rezultatele au arătat că profilaxia cu propolis a produs o micșorare semnificativă a intensității infecției. Ca tratament, propolisul a produs o micșorare semnificativă a numărului de trofozoiți față de cea obținută cu metronidazol. Totuși, șoarecii tratați numai cu propolis au prezentat o inversare a raportului CD4+ /CD8+ al limfocitelor T, ceea ce a produs un puternic efect de stimulare a sistemului imun și o creștere adversă a răspunsului inflamator la nivel intestinal. Terapia combinată cu metronidazol și propolis a fost mai eficientă în micșorarea numărului de paraziți decât fiecare medicament folosit singular.

Propolisul a fost folosit în aplicare foliară sau prin stropirea solului pe plante de fasole fava. Tratamentul cu propolis a mărit conținuturile de clorofilă totală și de carotenoizi, iar mărimea acestei creșteri a fost mai notabilă după aplicarea unei concentrații mai mari (1000mg/L). Plantele de fasole fava tratate cu extract de propolis au putut depăși influența inhibitoare a infecției cu nematode asupra formăriii de clorofilă.

A fost efectuat un studiu pe șoareci BALB/c pentru a investiga efectul sinergistic al EEP din propolis egiptean și imunizare cu antigen brut de Taenia saginata asupra prevenirii cisticercozei bovine.   După 24 de săptămâni șoarecii din G2 (care au primit și EEP și imunizare) au prezentat cel mai mare nivel de protecție (100%) fără a fi detectat nici un cist, față de șoarecii din G1 (care au primit numai imunizare), înregistrând o protecție de 33,3%. Rezultatele ELISA au arătat titruri mari mari de anticorpi la G2, cu micșorarea degradării funcțiilor ficatului și rinichilor, în comparație cu G1.

Propolisul a inhibat dezvoltarea parazitului helmintic Fasciola gigantica. În testele împotriva schizostomiazei la șoareci s-a obținut o micșorare semnificativă a numărului de schizostomule cu 59,2% la grupul tratat cu propolis, în comparație cu o micșorare de 98,9% la grupul tratat cu praziquantel. A fost efectuat un studiu de evaluare a efectelor propolisului egiptean împotriva Toxocara vitulorum. Viermii adulți au fost incubați timp de 24 de ore în mai multe concentrații de EEP (100, 50, 25, 12 și 6µg/mL) și evaluați microscopic după 24 de ore de incubare. S-a observat că extractul posedă eficiență antihelmintică, iar rata de mortalitate a fost dependentă de concentrație; LC25 a fost 6,9µg/mL iar LC50 a fost 53,4µg/mL, fiind astfel confirmat efectul nematodicid al propolisului egiptean.

Proprietățile antifungice ale propolisului

A fost testată activitatea unui extract etanolic din propolis italian împotriva fungilor zoofili și a speciilor de Candida. Extractele au fost eficiente la concentrația de 5% în inhibiția dezvoltării fungilor.

A fost studiată activitatea propolisului brazilian împotriva a 80 de tulpini de drojdie Candida; 20 tulpini de Candida albicans, 20 tulpini de Candida tropicalis, 20 tulpini de Candida krusei și 15 tulpini de Candida guillermondii. Propolisul a arătat activitate antifungică în ordinea sensibilității; C. albicans ˃ C. tropicalis ˃ C. krusei ˃ C. guillermondii, cu MIC de 8-12mg/mL. Pacienții cu dantură completă care au folosit un extract hidroalcoolic de propolis au prezentat scăderi ale numerelor de Candida din salivă. Pacienții tratați cu un extract etanolic comercial din propolis au prezentat regresii ale leziunilor, similare cu cele observate la pacienții tratați cu nistatină.

Un extract alcoolic din propolis brazilian a fost testat împotriva izolatelor fungice de Candida parapsilopsis, C. tropicalis, C. albicans și altor specii de drojdii obținute din leziuni de onichomicoză. Concentrația care a inhibat toate drojdiile a conținut 50g/L flavonoizi, iar 20g/L flavonoizi a promovat moartea celulelor de drojdii. Specia cea mai sensibilă a fost Trichosporon sp.

A fost testată activitatea antifungică a extractului etanolic din propolis (PE) și cea a microparticulelor de propolis (PM) obținute dintr-o mostră de propolis brazilian împotriva candidiazei vulvo-vaginale (VVC). Izolate de drojdii obținuute din exudate vaginale ale pacienților cu VVC au fost expuse la PE și PMK precum și la medicamente convenționale folosite în tratamentul VVC (Fluconazol, Voriconazol, Itraconazol, Ketoconazol, Miconazol și Amphotericină B). Unele izolate de Candida albicans au prezentat rezistență sau susceptibilitate dependentă de doză față de medicamentele azolice și față de Amphotericina B.Toate drojdiile au fost inhibate de PE și PM cu mici variații, independent de specia de drojdii. Dacă activitatea medicamentelor azolice a fost cu mult mai mare decât cea a PE sau PM, extractele au inhibat liniile de celule rezistente în domeniul 33-1100 și 174-5574mg/L.

A fost testată activitatea antifungică a extractelor din propolis argentinian împotriva mai multor fungi și drojdii. Speciile cele mai susceptibile au fost Microsporum gypseum, Tricophyton mentagrophytes și Trichophyton rubrum. Toate drojdiile și toți dermatofiții au fost puternic inhibați de către diferite extracte din propolis (MIC de 16-125µg/mL). Principalele componente bioactive din extracte au fost 2⸍,4⸍-dihidroxichalcona și 2⸍,4⸍-dihidroxi-3-metoxichalcona, ambele active împotriva izolatelor clinice de T. rubrum și T. mentagrophytes (MIC 1,9-2,9µg/mL).

Studii ale efectelor de protecție a albinelor de către propolis

Rolul propolisului este protejarea stupilor împotriva infecțiilor și cunoaște un interes crescând. Propolisul de plop este activ împotriva unor patogeni ai albinelor, inclusiv împotriva Varroa. Coloniile de albine expuse la Ascosphaera apis au mărit cantitatea de propolis de plop colectată, iar mărirea cantității de propolis din stup a micșorat intensitatea infecției.

Au fost studiate sursele de propolis din vecinătatea stupilor în Minnesota. În pofida accesibilității la un domeniu larg de specii de plop, albinele au colectat selectiv rășină din Poplar deltoides și Poplar balsamifera. Compoziția rășinilor din acești arbori nu a prezentat multe variații sezoniere, iar rășinile au fost active împotriva Paenibacillus larvae la 50-175µg/mL.

Au fost studiate diferențele dintre speciile de albine din Franța tolerante față de Varroa destructor în comparație cu coloniile din aceeași stupină, dar netolerante la acarieni. Rezultatele au arătat că coloniile non-tolerante au colectat mai mult propolis de plop deât cele tolerante, iar proporția de acid cafeic și trei cafeați de pentenil a fost mai mare la coloniile tolerante.

A fost studiat efectul unui înveliș din propolis asupra viabilității stupului prin instalarea de capcane în stupii de ”tratament”. Zonele cu larve au fost similare în grupele tratate și cele netratate, dar coloniile cu capcane pentru propolis au avut mai multe larve de albine lucrătoare decât martorii. Supraviețuirea coloniei în grupul tratat a fost semnificativ mai mare în primul an al experimentului, dar nu s-a replicat într-al doilea an. Nu au existat diferențe între concentrațiile de Varroa sau de virusuri între grupele cu tratament și martori și doar mici diferențe în Nosema. Transcripția celor șase gene implicate în răspunsul imun a fost mai mică în grupul de tratament. Concentrația de vitellogenină a fost mai mare la albinele cu tratament, indicând o nutriție mai bună. Prezența învelișului din propolis a micșorat expresia genelor imunogenice micșorând consumurile de energie în sistemul imun al albinelor individuale.

Proprietățile propolisului de vindecare a rănilor

Propolisul, împreună cu alte produse apicole, a fost mult folosit ca tratament extern al arsurilor și rănilor, întrucât posedă efecte antimicrobiene, antiseptice, anti-inflamatoare, antioxidante și imunomodulatoare. Aceste proprietăți măresc proliferarea celulelor din piele și activează remodelarea țesutului pielii. Procesul de vindecare a rănii este o reacție naturală a organismului ce implică o succesiune de factori biochimici și reacții celulare multiple, care pot fi împărțite în patru etape; hemostază, inflamație, proliferarea noului țesut al pielii și remodelarea țesutului matur. Hemostaza este o reacție naturală inițială care se produce imediat, în primele minute ale distrugerii. În această etapă, plachetele sanguine se acumulează la locul distrugerii unde pun în libertate semnale chimice. Aceste semnale fac ca fibrina din sânge să formeze o plasă care acționează ca un adeziv de legare a plachetelor, determinând formarea de trombi (cheaguri de sânge) care izolează zona distrusă și controlează hemoragia. Imediat după formarea cheagului de sânge începe inflamația, iar celulele imune precum macrofagii și cele inflamatoare precum neutrofilele secretă cantități mari de citokine pro-inflamatoare și ROS. ROS generați ajung în leziunea rănii și acționează ca sistem de apărare împotriva patogenilor. Totuși, orice cantitate în exces de superoxizi poate distruge țesutul normal înconjurător, cum se întâmplă în diabet. Se produce apoi faza proliferativă la 2-3 zile după rănire, care implică deplasarea celulelor epiteliale până când se întâlnesc între ele din orice parte ar migra. Aceasta se produce prin stimularea fibroblastelor din dermis împreună cu keratinocitele din epidermă. Încep să se formeze noi vase de sânge pentru furnizare de nutriție și oxigen în vederea refacerii țesutului distrus. Apoi fibroblastele proliferative încep să secrete proteine de matrice și colagen pentru a reconstrui matricea extracelulară, care acționează ca țesut conjunctiv formând inițial țesut dermal de granulație. După aceasta fibroblastele se diferențiază în miofibroblaste, care produc contracția dimensiunii rănii datorită creșterii sintezei de colagen relativ la procesul proliferativ. În final are loc faza de remodelare și maturare, caracterizată prin formare de cicatrice ca rezultat al înlocuirii colagenulluii de tip III cu colagen de tip I.

Procesul de vindecare a rănii

 Studii recente au confirmat eficiența terapeutică a propolisului față de diferite tipuri de răni, precum ulcere gastrice, răni chirurgicale, răni infectate și arsuri. Propolisul accelerează procesul de vindecare la pacienți bătrâni, diabetici sau imuno-supresați, prin activarea tuturor etapelor implicate. Au fost investigate activitatea anti-inflamatoare și potențialul de vindecare a rănilor ale unui extract alcoolic din propolis verde brazilian, comunicând că mostra de propolis poate controla procesele implicate în fazele timpurii ale vindecării rănii, inclusiv hemostaza și inflamația. Activitatea propolisului din managementul arsurilor se produce prin reglarea răspunsului imun din faza inflamatoare. Un studiu efectuat pe șobolani a arătat că penetrarea pielii de către un unguent pe bază de propolis depinde de etapa procesului de vindecare și stimulează în special faza de proliferare a vindecării prin stimularea producerii de keratinocite. Propolisul este util și în fazele de remodelare și maturare, în care stimulează refacerea țesutului pielii arse.

Un studiu asupra activității propolisului într-un model cu șobolani cu diabet indus a arătat că propolisul accelerează vindecarea rănilor diabetice prin amplificarea procesului de re-epitelizare și a demonstrat o micșorare a fazei de inflamație, în principal prin normalizarea numărului fiziologic de neutrofile și al influxului de macrofagi. Ca rezultat, este prevenită inflamația persistentă care apare des în diabet. Un studiu recent asupra rănilor pe un model cu rozătoare cu diabet, tratate cu o cremă topică constând dintr-un amestec de produse naturale: miere, propolis, lăptișor de matcă și ulei de măsline, a arătat efecte benefice semnificative asupra accelerării vindecării rănii datorită activităților antimicrobiene, anti-inflamatoare și antioxidante ale amestecului.

Olczyk et al. au arătat că flavonoizii au capacitatea de a micșora peroxidarea lipidelor și de a inhiba necroza celulară. Flavonoizii din propolis au proprietăți antioxidante, anti-inflamatoare, imunomodulatoare și antimicrobiene, iar în consecințță ajută refacerea țesutului pielii și accelerează vindecarea la tratarea rănii. Un alt studiu a subliniat legătura dintre prezența acidului cafeic din mostrele de propolis și procesul anti-inflamator in vivo. Song et al. au confirmat pe șoareci activitățile antioxidante și anti-inflamatoare ale acidului cafeic care determină vindecarea rănilor.

În teste clinice pe pacienți cu arsuri minore similare, o cremă cu propolis a îmbunătățit vindecarea pielii și a micșorat inflamația rănii mai eficient decât tratamentul topic cu sulfadiazină. Un alt test clinic asupra rănilor gurii și a gingiilor după extracția dinților a arătat că aplicarea topică de propolis a stimulat refacerea celulară epitelială, dar fără efecte semnificative asupra vindecării rănilor gingiilor. Propolisul accelerează deci vindecarea rănilor prin activități care intervin în toate fazele procesului.

Propolisul în tratamentul diabetului și bolilor cardiovasculare

Oxidul nitric (NO) este considerat molecula efectoare care induce distrugerea celulelor β pancreatice producând diabetul de tip I. Streptozotocina (SZO) induce distrugerea acestor celule printr-un mecanism care implică radicali liberi care include și producerea de NO. Șobolanii au fost tratați cu extracte în apă sau metanol din propolis verde brazilian. Șobolani netratați cu propolis au fost tratați cu SZO. Animalele tratate cu SZO singulară au prezentat concentrații ridicate de glucoză și de trigliceride, au suferit pierderi în greutate; tratamentul cu propolis a inhibat aceste modificări prin inhibiția sintazei oxidului nitric și a activității radicalilor liberi.

S-a nobservat că un extract din propolis brazilian a inhibat creșterea post-prandială a concentrațiilor de glucoză la șobolani Sprague-Dawley. Mecanismul de acțiune al extractului a fost prin inhibiția activității maltazei, deci a punerii în libertate de glucoză din amidon. Componentul cel mai activ din extractul de propolis a fost acidul 3,4,5-tricafeoil quinic.

Diabetul de tip 2 a atins proporții endemice în întreaga lume. A fost indus la șobolani diabet de tip 2 prin injectare de aloxan, după care au fost tratați prin injectare intragastrică cu extracte în apă și etanol din propolis chinezesc. Tratamentul cu propolis a prevenit creșterea concentrațiilor de glucoză în comparație cu martorii, deși aceste concentrații au rămas superioare celor normale. De asemenea, propolisul a micșorat nivelurile de stres oxidativ și concentrațiile de oxid nitric la animalele tratate.

Diabetul de tip 1 indus cu SZO la șobolani a fost tratat prin gavaj oral cu un extract etanolic comercial din propolis verde brazilian. Tratamentul a mărit semnificativ greutatea corporală și a micșorat excreția urinară de albumină la animalele diabetice față de martorii netratați. Mai mult, tratamentul a mărit concentrațiile de glutationă (HSH), SOD și CAT și a micșorat MDA în țesutul renal al animalelor cu diabet, sugerând potențialul propolisului în tratamentul nefropatiei diabetice.

A fost indus diabet de tip 1 la șobolani prin injectare de SZO, iar la animalele tratate s-au micșorat greutatea corporală și au crescut concentrația de glucoză din ser, trigliceridele, colesterolul total și LDL-colesterolul, și s-a micșorat HDL-colesterolul în comparație cu grupul normal, netratat. În plus, au crescut concentrațiile de MDA și au scăzut cele de GSH, CAT și SOD pancreatice la animalele tratate cu SZO. Tratamentul oral al animalelor cu un extract etanolic comercial din propolis verde brazilian a micșorat pierderile de greutate corporală, și modificările concentrațiilor de glucoză, lipide, lipoproteine, NO, GSH, CAT, MDA pancreatică, și SOD.

A fost observat efectul hipolipidemic al propolisului într-un model pe șoareci C57BL/6N de obezitate produsă prin hrănire cu grăsimi, cărora li s-a administrat intragastric extract din propolis brazilian. Propolisul a inhibat creșterea în greutate și formarea de țesut adipos visceral, a micșorat concentrațiile de acizi grași liberi și de glucoză din ser, și pe cele de trigliceride din ficat și ser. PCR în tmp real a sugerat că efectele anti-obezitate ale extractului din propolis ar putea fi atribuite micșorării expresiei genelor sintezei acizilor grași din ficat.

Un extract din propolis roșu brazilian a promovat diferențierea pre-adipocitelor în adipocite in vitro, prin activitatea sa asupra receptorului γ activat proliferator de peroxizom (PPAR-γ). Au fost up-reglate mai multe gene asociate cu formarea de adipocite, ceea ce explică efectele propolisului asupra metabolismului lipidelor.

A fost indus diabet la șobolani cu o doză singulară de SZO (35mg/kg). Șobolanii cu glicemie ridicată au fost tratați cu un extract din propolis verde brazilian. Tratamentul timp de 7 zile nu a micșorat nici concentrația de glucoză din sânge sau pe cea de acizi grași liberi și nu a micșorat greutatea corporală. Totuși, în alte studii, administrarea pe termen lung de SZO a indus diabet de tip 1. Într-un alt studiu a fost indus diabet de tipul 1 la șobolani prin tratare cu o singură doză de SZO (60mg/kg) iar propolisul a micșorat concentrația de glucoză din sânge și a mărit concentrațiile de insulină la șobolanii diabetici tratați. Animalele tratate cu propolis au prezentat concentrații scăzute de substanțe reactive cu acid tiobarbituric în ser. Tratamentul cu propolis nu a avut efect asupra concentrațiilor de calcitonină sau de hormon paratiroid.

A fost studiat efectul propolisului asupra diabetului de tip 1 indus cu SZO. Extracte din propolis chinezesc și brazilian (10mg/mL) au fost administrate oral. Propolisul a inhibat pierderea în greutate la șobolanii diabetici și a micșorat concentrațiile sanguine de glucoză. La șobolanii tratați cu propolis s-au produs micșorări ale concentrațiilor de hemoglobină glicată și ale stresului oxidativ în comparație cu martorii netratați.

Într-un model cu șobolani a fost indus diabet de tip 2 prin combinarea unei furajări cu hrană bogată în grăsimi și injectare de doze mici de SZO. Animelele au fost tratate cu propolis chinezesc encapsulat în ciclodextrine prin atomizare și administrat prin gavaj. Propolisul a micșorat concentrațiile sanguine de glucoză, a îmbunătățit profilele lipidice și sensibilitatea la insulină a animalelor tratate în comparație cu animalele diabetice netratate.

A fost indus diabet de tip 1 la șoareci prin tratare cu aloxan. Șoarecii au fost apoi tratați prin administrare intraperitoneală cu extracte din propolis provenit din Croația. Duratele de viață ale șoarecilor tratați cu propolis au crescut semnificativ în comparație cu martorii netratați și animalele au câștigat în greutate în comparație cu martorii. Tratamentul cu propolis a micșorat gradul de vacuolizare celulară din ficatul șoarecilor tratați datorită protecției împotriva ROS și îmbunătățirii metabolismului acizilor grași. Șoarecii tratați au prezentat mai puține infiltrații de limfocite și eozinofile în țesuturile renale.

Șoarecii ob/ob sunt genetic obezi și sunt folosiți ca model de diabet de tip 2. A fost administrat prin injectare intraperitoneală un extract din propolis verde brazilian. Tratamentul nu a avut efect asupra greutății corporale sau ingestiei de hrană, dar s-au micșorat concentrațiile sanguine de glucoză și cele de colesterol din plasmă față de animalele netratate, și s-a îmbunătățit sensibilitatea la insulină. Șoarecii tratați cu propolis au prezentat un spor mai mic de greutate al țesutului adipos mezenteric. Îmbunătățirea diabetului s-a produs prin modularea celulelor imune din țesuturile adipoase mezenterice.

A fost studiat efectul administrării orale de propolis asupra șobolanilor Otsuka Long-Evans Tokushima Fatty cu simptome de diabet de tip 2. După 8 săptămâni de tratament la șobolanii tratați au scăzut concentrațiile de glucoză și insulină precum și presiunea sanguină sistolică în comparație cu martorii. pH-ul fluidului interstițial a fost mai mare în ascite, ficat și mușchii scheletului după tratamentul cu propolis, sugerând că efectul a fost mediat prin supresarea acidozei metabolice.

Șoareci BALB/c au fost tratați cu peptida S961, un antagonist al receptorului insulinei, cu scopul de a induce diabet de tip 2. Șoarecii au fost tratați oral cu un extract etanolic din propolis indonezian, iar tratamentul a micșorat concentrațiile sanguine de glucoză și pe cele de interferon-γ prin micșorarea concentrației de celule T activate, deci prin micșorarea distrugerilor mediate de celule T.

A fost investigat efectul propolisului verde brazilian și al 4 flavonoizi izolați din el asupra presiunii sanguine sistolice pe șobolani spontan hipertensivi. Toți cei 4 flavonoizi au micșorat presiunea sanguină sistolică după 28 de zile, cu izosakuranetina având cel mai puternic efect. În plus, cei 4 flavonoizi și diferite fracțiuni din propolisul verde brazilian au relaxat aorta animalelor în modul dependent de concentrații.

A fost studiat efectul propolisului brazilian asupra evoluției aterosclerozei la iepuri furajați cu hrană bogată în colesterol. Hrana îmbogățită în colesterol a promovat creșterea colesterolului total (TC) din ser, a trigliceridelor, LDL-colesterolului, a substanțelor reactive cu acid tiobarbituric (TBARS) și scăderea HDL-colesterolui și glutationei, în comparație cu grupul martor. Administrarea de propolis  a micșorat concentrațiile de TC, LDLC, trigliceride și TBARS, și a mărit HDLC și GSH. Propolisul a micșorat nivelurile distrugerilor endoteliale din aortă inversând distrugerile renale induse de hrana bogată în colesterol, fapt observat histopatologic.

Efectele anticanceroase ale propolisului

Efecte anticanceroase și cele imunomodulatoare ale propolisului se suprapun parțial, întrucât sunt exercitate prin imunomodulare.

Un extract metanolic din propolis olandez a prezentat activitate antiproliferativă față de carcinomul de colon murinic 26-L5 cu o valoare EC50 de 3,5mg/mL. Fracționarea extractului a permis izolarea a 4 flavonoizi, 7 derivați de acid cinamic și de glicerol. A fost testată activitatea antiproliferativă a componentelor izolate; cele 3 mai active au avut valori EC50 de 0,288, 1,76 și 0,114µM față de celulele de carcinom de colon.

Au fost investigați compușii polifenolici izolați din propolis și un extract apos din propolis provenit din Croația ca efecte asupra creșterii și potențialului metastatic al carcinomului mamar la șoareci. Metastazele la plămâni au fost generate prin injectare intravenoasă de celule tumorale. Doza orală de componente și de extract (50mg/kg) a micșorat semnificativ numărul de noduli tumorali din plămâni.

A fost investigat efectul propolisului combinat cu paclitaxel împotriva cancerului mamar indus pe șobolani Sprague-Dawley femele. Administrarea de paclitaxel și propolis a supresat eficient cancerul mamar, fapt demonstrat prin micșorarea peroxidării lipidelor și creșterea activităților SOD, CAT și glutationă peroxidazei și a concentrațiilor de glutationă. Co-administrarea poate micșora efectele secundare ale paclitaxelului.

Au fost studiate efectele extractelor etanolice din două mostre de propolis brazilian și ale rășinii din muguri de B. dracunculifolia asupra proliferării celulelor de cancer de prostată uman. Extractele din propolis brazilian au prezentat efecte de inhibiție semnificative asupra proliferării acestor celule de cancer. Inhibiția a fost realizată prin reglarea expresiilor proteinelor ciclinelor D1 și B1 și a kinazei dependentă de ciclină, precum și a expresiei proteinei p21.

Un extract etanolic din propolis verde brazilian (EEBP) a micșorat semnificativ numărul de vase nou-formate într-un test al angiogenezei. Extractul etanolic din propolis (EP) a prezentat și el efecte antiangiogenice într-un test al formării de tuburi. Artepillina C din EP a micșorat semnificativ numărul de vase nou-formate într-un test angiogenic, deci ea produce activitatea antiangiogenică a EEBP in vivo și s-ar putea dovedi eficientă în contracararea angiogenezei tumorale.

Flavanoidul prenilat propolină G, izolat din propolis taiwanez, a indus eficient apoptoza în liniile de celule de cancer cerebral, glioame și glioblastoame, cu valori IC50 de 5 și 7,5µg/mL. Este posibil ca apoptoza să se fi produs pe o cale mitocondrială dependentă de caspaze. Propolina G și propolisul din Taiwan și Brazilia au protejat împotriva stresului oxidativ în neuronii corticali primari de șobolani. A fost examinată activitatea extractelor din trei mostre de propolis mexican împotriva celulelor de cancer de colon uman, de cancer pulmonar uman și de cancer cervical. Extractele au prezentat puternice activități antiproliferative, iar analiza ADN-ului izolat din celulele tratate a arătat prezența unei scindări a ADN-ului intra-nucleozomal.

Un extract din propolis a inhibat proliferarea celulelor U937 în modul dependent de doze prin inducerea apoptozei și blocarea progresiei ciclului celular în faza G2/M. Propolisul a mărit expresiile proteinelor p21 și p27 și a micșorat concentrațiile ciclinei B1, ciclinei A, Cdk2 și Cdc2, cauzând blocarea ciclului celular. Apoptoza indusă de propolis a fost legată de activarea selectivă a caspazei-3 și de inducerea reglării Bcl-2/Bax.

Un extract metanolic din propolis brazilian a omorât 100% celulele de cancer pancreatic uman private de nutrienți, la concentrația de 10µg/mL. Din extract au fost izolați 43 de compuși, dintre care cel mai activ a produs 100% ucideri la concentrația de 12,5µM. Moartea celulară s-a produs prin necroză. Targetarea celulelor private de nutrient este o metodă de targetare a celulelor care sunt rezistente la privarea de nutrient.

Un extract metanolic din propolis provenit din Myanmar a inhibat dezvoltarea celulelor de cancer pancreatic uman, de preferință în condiții de deprivare de nutrient (NDM) cu o valoare PC50 de 9,3µg/mL. Din extract au fost izolate două noi triterpene de tip cicloartan, 13 cicloartani și 4 flavanone prenilate. Unul dintre acizii triterpenici nou identificați a prezentat cea mai mare citotoxicitate preferențială (PC50 4,3µM) în modul dependent de concentrație și de timp și a indus modificări morfologice de tip apoptoză în celulele PANC-1 după 24 de ore de tratament.

A fost studiat efectul anticancer al extractelor etanolice din propolis chinezesc și brazilian pe patru linii celulare de carcinom de colon uman. Ambele extracte au produs o inhibiție dependentă de doze a dezvoltării celulelor, cu valori IC50 de 4-41µg/mL.

A fost studiat efectul propolisului asupra producerii de IL-2, IFN-γ, IL-4 și IL-10 de către celulele T helper pe șoareci purtători de melanom, supuși la stresul determinat de imobilizare. Expresia citokinelor a fost urmărită în celulele splinei. Stresul a indus creșterea vitezei de creștere a tumorilor, în timp ce șoarecii tratați cu propolis, stresați sau nu, au prezentat creșteri ale melanoamelor asemănătoare cu cele ale martorilor. Producerea de citokine a fost inhibată la animalele purtătoare de melanom, iar administrarea de propolis la aceste animale supuse la stres a promovat producerea de IL-2 și IFN-γ, indicând activarea antitumorală a imunității mediate celular. Propolisul a stimulat și expresia și producerea IL-10.

Au fost testate ca proprietăți anticanceroase extracte din două mostre de propolis portughez pe celule de carcinom al celulelor renale umane, cu valori IC50 de 56,5 și 56,1µg/mL. Extractele au fost cu mult mai puțin toxice împotriva celulelor renale umane normale.

TRAIL este o citokină anti-canceroasă endogenă importantă, care induce selectiv apoptoza în celulele tumorale. Unele celule de cancer sunt însă rezistente la apoptoza mediată de TRAIL, iar compușii fenolici și polifenolici sensibilizează celulele de cancer rezistente la TRAIL și îi amplifică acțiunea apoptotică. Au fost examinate efectele citotoxice și apoptotice ale unui extract din propolis verde brazilian (EEP) împotriva celulelor LNCaP de cancer al prostatei. Extractul a sensibilizat celulele de cancer al prostatei rezistente la TRAIL față de apoptoza mediată de TRAIL, iar atunci când celulele de cancer de prostată au fost co-tratate cu 100ng/mL TRAIL și 50µg/mL EEP, proporția de celule apoptotice a crescut la 65,8%, de câteva ori mai mare decât cea realizată cu TRAIL singular.

Au fost testate extracte din propolisul albinelor fără ac provenit din Thailanda ca activitate anti-proliferativă împotriva a 5 linii de celule de cancer și două linii de celule normale, calculând viabilitatea (%) și IC50. Extractul în hexan a produs in vitro cea mai mare activitate împotriva liniilor de celule de cancer și cea mai mică citotoxicitate împotriva liniilor de celule normale. Fracționarea extractului a produs o fracție cu activitate antiproliferativă ridicată și cu valori IC50 de 4,09-14,7µg/mL împotriva celulelor de cancer și cu activitate limitată împotriva celulelor normale.

Celule PC-3 de cancer al prostatei au fost incubate cu dimetil sulfoxid și extracte apoase din propolis turcesc, iar tratamentele au micșorat considerabil viabilitatea celulelor până la 24,5% și respectiv 17,7%. Tratamentul a produs modificări de proteom, probabil ca mecanism al acțiunii citotoxice.

A fost testată activitatea citotoxică a extractelor din propolis de Apis mellifera colectat în Thailanda împotriva a cinci linii de celule de cancere umane și a unei linii de celule martor. Extractele în hexan și diclormetan din propolis au prezentat activități antiproliferative/citotoxice cu valori IC50 asupra liniilor de celule de cancer de 41,3-52,4µg/mL și respectiv 43,8-53,5µg/mL. Au fost izolate două principale componente bioactive, un cardanol și un cardol, cu valori IC50 față de cele 5 linii de celule de cancer de 10,8-29,3µg/mL pentru cardanol și de ˂ 3,13-5,97µg/mL pentru cardol. Ambii compuși au indus citotoxicitate și moarte celulară fără fragmentare de ADN în celulele de cancer, dar numai un răspuns antiproliferativ în celulele martor Hs27.

Un extract etanolic din propolis roșu brazilian a micșorat semnificativ viabilitatea celulelor de cancer mamar MCF-7 prin inducere de disfuncții mitocondriale, activitatea caspazei-3 și fragmentarea ADN, fără a afecta acești factori într-o linie de celule martor. În plus, extractul a indus apoptoza prin stres în reticulul endoplasmic.

Efecte imunomodulatoare ale propolisului

Un extract hidrosolubil din propolis (WSP) a fost folosit pentru a modula calea alternativă de activare a complementului (AP) la șoareci. Extractul a fost administrat oral, intravenos sau intraperitoneal. Efectul cel mai semnificativ a fost obținut prin administrare intraperitoneală, care a inhibat AP și a produs o scădere moderată a edemului lăbuței indus cu zymosan. WSP a inhibat și calea complementului (CP) într-o măsură mai mare decât AP în serul uman, în timp ce la șoareci situația a fost inversă. Paracoccidoides brasiliensis afectează persoanele care trăiesc în zone endemice din Brazilia, prin inhalare de conidii sau fragmente de micelii din aer. Macrofagi peritoneali izolați de la șoareci BALB/c au fost stimulați cu propolis din Brazilia sau Bulgaria, iar apoi infectați cu P. brasiliensis. La macrofagii tratați cu ambele extracte din propolis a crescut activitatea fungicidă.

Macrofagii au fost pre-stimulați cu extracte din propolis brazilian sau bulgăresc, iar apoi infectați cu Salmonella typhimurium în diferite rapoarte macrofagi/bacterii. Pentru a stabili activitatea bactericidă au fost numărate unitățile formatoare de colonii de S. typhimurium după 60 de minute. Propolisul din Brazilia și Bulgaria a mărit activitatea bactericidă a macrofagilor în funcție de concentrația folosită, cel din Brazilia fiind mai eficient decât cel din Bulgaria.

A fost evaluat efectul administrării intraperitoneale sau în hrană al propolisului asupra răspunsului imun înnăscut al doradelor. Peștii au fost injectați intraperitoneal cu extracte din propolis, 5mg WEP, 5mg EEP sau cu ambele. Au fost evaluate răspunsurile imune umorale (activitatea alternativă a complementului, conținutul de peroxidază) și celulare (peroxidaza leucocitelor, fagocitoza, citotoxicitatea și explozia respiratorie) în toate cazurile. Propolisul a prezentat un efect imunostimulator limitat, iar administrarea intraperitoneală a fost mai eficientă decât cea orală.

A fost testată capacitatea de adjuvant a unui extract etanolic din propolis verde asupra preparatelor de vaccin Suid inactivat împotriva herpesvirusului de tip 1 (SuHV-1). Șoarecii inoculați cu vaccinul SuHV-1 + hidroxid de Al + 5mg extract din propolis au produs cantități mai mari de anticorpi în comparație cu animalele care au primit vaccin + hidroxid de Al, dar fără propolis. Vaccinul SuHV-1 + extract din propolis nu a indus creșteri semnificative ale producției de anticorpi; totuși, în acest caz răspunsul imun celular a crescut prin creșterea expresiei mARN al IFN-γ. Folosirea propolisului ca adjuvant a mărit proporția de animale supraviețuitoare la o doză letală de SuHV-1.

A fost investigată interacțiunea dintre stres și imunitate care implică sistemul neuroendocrin și unele organe. A fost investigat efectul propolisului asupra macrofagilor activați la șoareci BALB/c supuși la stres prin imobilizare, efectuînd și analiza histopatologică a timusului, măduvei osoase, splinei și glandelor adrenale. Șoarecii stresați au prezentat generare mai mare de peroxid de hidrogen de către macrofagii peritoneali, iar tratamentul cu propolis a potențat generarea de peroxid de hidrogen și a inhibat producerea de NO a acestor celule. Analiza histopatologică nu a relevat modificări ale timusului, măduvei osoase și glandelor adrenale, dar a crescut centrii germinali din splină. Tratamentul cu propolis a contracarat modificările apărute în splina șoarecilor stresați.

A fost studiat efectul unor mostre de propolis din Turcia asupra celulelor mononucleare din sânge periferic (PBMC). Toate mostrele de propolis au micșorat punerea în libertate de neopterină indusă de mitogen și degradarea triptofanului, atât în PMBC stimulate cât și non-stimulate. În plus, extractele din propolis au inhibat punerea în libertate de TNF-α și IFN-γ.

A fost studiat efectul administrării orale de propolis la șoareci asupra producerii de IL-2, IFN-γ, IL-4 și IL-10 de către celulele T-helper-1 (Th1) și T-helper 2 (Th2). Administrarea de propolis la șoareci nu a afectat expresiile și producerea IL-2, IL-4 și IL-10, dar a inhibat producerea de IFN-γ în culturile de splenocite, atât stimilate cât și non-stimulate cu concavalină A, demonstrând efectul anti-inflamator al propolisului.

A fost studiată activitatea antimicrobiană a geopropolisului albinelor fără ac din Brazilia (Melipona fasciculata) împotriva patogenilor orali și efectele sale asupra biofilmelor de Streptococcus mutans. A fost observată activitate împotriva S. mutans și Candida albicans, dar nu și împotriva Lactobacillus acidophilus. Extractul din propolis a mărit concentrațiile de citokine anti-inflamatoare IL-4 și IL-10 în sângele șoarecilor tratați în cavitatea orală cu un gel conținând propolis.

A fost evaluat efectul propolisului asupra expresiei receptorilor de tip Toll (TLR-2 și TLR-4) și asupra producerii de citokine pro-inflamatoare (IL-6 și IL-1β). Șoareci BALB/c masculi au fost tratați cu câte 200mg/kg propolis prin gavaj oral timp de trei zile consecutive. Expresiile TLR-2 și TLR-4 au crescut în macrofagii peritoneali ai șoarecilor tratați cu propolis. Au fost up-reglate expresiile TLR-2 și TLR-4 în celulele splinei ale șoarecilor tratați cu propolis, sugerând că propolisul a activat etapele inițiale ale răspunsului imun prin up-reglarea expresiei TLR și prin producerea de citokine pro-inflamatoare la șoareci.

A fost stabilit efectul propolisului asupra șoarecilor cronic stresați, prin evaluarea expresiilor TLR-2 și TRL-4 de către celulele splinei și a concentrațiilor de corticosteron. Administrarea de propolis șoarecilor stresați a prevenit inhibiția expresiilor TLR-2 și TLR-4. Nu au fost observate efecte asupra concentrațiilor de corticosteron  la cele două grupuri. Propolisul a exercitat deci o acțiune imunomodulatoare asupra șoarecilor stresați cronic prin up-reglarea expresiei mARN-ului TLR-2 și TLR-4, susținând astfel sistemul imun.

S-a arătat că un extract din propolis verde brazilian, administrat oral în doze de câte 5mg/kg, inhibă producerea de citokine pro-inflamatoare și o promovează pe cea de citokine anti-inflamatoare la șoarecii atacați fie cu un granulom provocat de inserarea unei pelete din bumbac implantate în țesutul subcutanat, fie prin administrare intranazală de lipopolizaharide.

Au fost evaluate efectele acidului cinamic (CA) din propolis asupra monocitelor umane prin evaluarea expresiei receptorilor de tip Toll HLA-DR și CD80. Au fost de asemenea evaluate producerea de citokine (TNF-α și IL-10) precum și activitatea fungicidă a monocitelor. CA a downreglat TLR-2, HLA-DR și CD80 și a upreglat expresia TLR-4 de către monocitele umane. Concentrațiile mari de CA au inhibat producerea de TNF-α și IL-10 și au indus mărirea activității fungicide împotriva Candida albicans.  Prin blocarea TLR-4 a scăzut producerea de TNF-α și IL-10, dar nu a fost afectată activitatea fungicidă a monocitelor.

Au fost evaluate activitățile antileishmaniale și cele imunomodulatoare ale propolisului brazilian într-o infecție experimentală cu Leishmania braziliensis. În testul de imunomodulare, macrofagii au fost pre-tratați cu propolis și apoi infectați in vivo cu L. braziliensis. Supernatante din celule hepatice și exudate peritoneale ale șoarecilor BALB/c au fost pretratate cu propolis și infectate cu promastigoți de Leishmania, măsurând TNF-α și IL-12. Macrofagii incubați cu propolis au prezentat o creștere semnificativă a interiorizării și o mai mare omorâre a paraziților. La șoarecii pretratați cu propolis s-a observat creșterea producerii de TNF-α și o downreglare a IL-12 în cursul infecției. Propolisul brazilian a prezentat o acțiune directă asupra parazitului și efecte imunomodulatoare asupra macrofagilor.

Au fost stabilite expresiile TLR-2, TLR-4,  a antigenului DR în leucocitele umane și clusterului de diferențiere (CD) 80 după incubare cu propolis brazilian și au fost măsurate producțiile de TNF-α și IL-10. Propolisul (100µg/mL) a up-reglat expresiile TLR-4 și CD80 și a inhibat producerea TNF-α și IL-10, dar a stimulat producerea lor la concentrații mai mici. De asemenea, propolisul a mărit activitatea fungicidă a monocitelor și nu a afectat viabilitatea celulelor.